C***** S*******
PetentH*** A********
IntimatAdmite cererea formulată de petenta C***** S******* prin Primar, în contradictoriu cu intimatul H*** A********. Înlocuie?te amenda contravenţională în cuantum de 5.000 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenţie seria CCS nr. 0607526/16.01.2017, cu sancţiunea prestării de către intimat a unui număr de 50 ore de activităţi în folosul comunităţii, în circumscripţia Comunei Săvârşin, judeţul Arad, prin prestarea uneia sau mai multor activităţi care vor fi stabilite de către Primarul Comunei Săvârşin, conform legii. Ia act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată la data de 27 februarie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 117/2020 din 27.02.2020Instanţa având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 27.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2020