B***** B***** C*******
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul B.B.C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevedere obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care în momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge (faptă din data de 02.03.2019). În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Proba?iune Timi?. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile, la una dintre următoarele două instituţii: A.J.O.F.M Timişoara sau Agen?ia Jude?eană pentru Plă?i ?i Inspec?ie Socială Timi?, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 Cod procedură penală şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei reprezentând cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.11.2019.
Hotarare 3740/2019 din 21.11.2019Stabileste termen pentru deliberare si pronuntare la data de 21.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2019