Dosar 21031/325/2019 din 29.07.2019

ucidere din culpă (art.192 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 21031/325/2019
Data dosar:
29.07.2019
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.02.2021 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Condamnare

    În baza art.396 alin.1, alin.2 Cod pr.pen., rap la art.192 alin.2 Cod pen., cu aplicarea art.374 al.4, art.375, art.396 al.10 Cod pr.pen., condamnă pe inculpatul B***** A***** M*****, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art.67 alin.1 Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b, lit.i Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o durată de 2 ani şi 6 luni. În baza art.65 alin.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b, lit.i Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. În baza art.91 Cod pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, conform dispoziţiilor art.92 Cod pen. În baza art.93 alin.1 Cod pen., obligă inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit.b Cod pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 Cod pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul SC Drumuri Municipale SA sau în cadrul Regia Autonomă de Transport Timi?oara, pe o perioadă de 80 de zile. În baza art.68 alin.1 lit.b Cod pen., executarea pedepselor complementare începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art.91 alin.4 Cod pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în caz de nerespectare, respectiv neexecutare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi în cazul săvârşirii în termenul de supraveghere a unei noi infracţiuni, respectiv executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art.7 al.1 rap la art.3, art.4 al.1 lit.b din Legea nr.76/2008 şi pct.3 din Anexa 1 din Legea nr.76/2008, dispune, ca la rămânerea definitivă a hotărârii, să se preleveze de la inculpatul B***** A***** M***** probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. În baza art. 5 alin. 5 din Legea 76/2008, inculpatul B***** A***** M***** va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. În temeiul art.397 alin.1 Cod pr.pen. şi art.19 al.5, art.25 alin 1, art. 86 Cod pr.pen, raportat la art.1357 rap la art.1349, art.1385, art.1386, art.1391 şi urm, art. 2223, art. 2224, art. 2225 şi art. 2226 din Codul civil coroborat cu Legea nr.132/2017, admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile Z***** A*****, şi Z***** I****, sens în care obligă partea responsabilă civilmente-asigurător Societatea de Asigurare şi Reasigurare City Insurance SA, cu sediul în Bucureşti, str. Emanoil Porumbaru, nr.93-95, sector 1, având J40/3150/1998 şi CUI 10392742, la plata, în favoarea părţilor civile, a următoarelor sume, cu luarea în considerare a proporţiei culpelor: - suma de 23.794,13 lei, reprezentând despăgubiri materiale; - suma de 100.000 euro – echivalentul în lei la cursul BNR la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite, în favoarea părţii civile Z***** A*****; - suma de 100.000 euro – echivalentul în lei la cursul BNR la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite, în favoarea părţii civile Z***** I****; Respinge în rest pretenţiile formulate de către părţile civile Z***** A***** şi Z***** I**** ca neîntemeiate. În temeiul art.274 alin.1 Cod pr.pen., obligă inculpatul la sumei 5500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 4000 lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 10.02.2021.

    Hotarare 404/2021 din 10.02.2021
  • Sedinta din data de 27.01.2021 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea la data de 10.02.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.01.2021
  • Sedinta din data de 12.01.2021 la ora 12:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea la data de 27.01.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2021
  • Sedinta din data de 10.11.2020 la ora 12:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei în vederea îndeplinirii unor obligaţii. Termen: 12.01.2021 ora 12:00.

    Incheiere de sedinta din 10.11.2020
  • Sedinta din data de 13.10.2020 la ora 12:00

    Complet: C4P
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat la data de 10.11.2020.

  • Sedinta din data de 21.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea îndeplinirii unor obligaţii. Termen: 13.10.2020, ora 12:00.

    Incheiere de sedinta din 21.07.2020
  • Sedinta din data de 31.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 43 alin. 2 din Anexa 1 la Decret, precum şi raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Timişoara nr. 8 din data de 18.03.2020, ia act de suspendarea de drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, judecătorul sau instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi efectuarea actelor de procedură în prezenta cauză.

  • Sedinta din data de 04.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    AMANA CAUZA LA DATA DE 31.03.2020 PENTRU ADMINISTRARE PROBE.

    Incheiere de sedinta din 04.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD