A******** S********
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 345/P/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, privind pe inculpatul A******** S********,trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 al.1 C.p. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru inculpatul A******** S******** şi pentru Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29.01.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 29.01.2020