D*** R***** C******
ReclamantI******* M*****
PârâtS******* V*****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, invocată prin întâmpinare. Respinge acţiunea. Obligă reclamantul la câte 500 lei cheltuieli de judecată către fiecare pârât. Cu apel, în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 22 Iulie 2020.
Hotarare 364/2020 din 22.07.2020lipsă martor
Incheiere de sedinta din 24.06.2020Având în vedere că această cauză nu se înscrie printre cele prevăzute a se judeca pe durata stării de urgenţă, se constată SUSPENDATĂ DE DREPT judecarea prezentului proces civil, în temeiul art. 63 alin. 11 din Decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 240/14.04.2020, emis de Preşedintele României, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, judecătorul sau instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi efectuarea actelor de procedură.
pentru administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 11.03.2020