U****** S*********** L***** D** Î*********** P************* I***
ReclamantB******* A**** D****
ReclamantL***** T******* L***** R****** R*********
PârâtB*** M******
ReclamantR****** V*****
ReclamantAdmite acţiunea . Obligă pârâta să plătească reclamanţilor persoane fizice drepturile salariale cuvenite pentru orele de educaţie fizică şi sport efectuate în perioada anului şcolar 2016-2017, (în raport de perioada efectiv lucrată la unitatea de învăţământ pârâtă şi de numărul de ore de educaţie fizică şi sport efectuate în această perioadă de către reclamanţi), în regim de plata cu ora, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă acestor drepturi salariale neacordate, calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune , sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Iaşi. Pronunţată azi, 20.01.2020 , în conformitate cu disp.art. 396 cod procedură civilă, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte, Asistenţi judiciari,
Hotarare 68/2020 din 20.01.2020amana pronuntarea la data de 20.01.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.01.2020Amână cauza şi acordă termen la data de 06.01.2020, pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 21.10.2019se vor comunica pârâtei precizarile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 24.06.2019