D********* S*************
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe Tribunalul Vaslui şi, în temeiul art. 236 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, prelungeşte durata măsurii preventive a arestului preventiv dispusă prin încheierea nr. 61/DLF din 10.09.2019 de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vaslui, faţă de inculpatul D.S.-A. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.11.2019 şi până la data de 08.12.2019, inclusiv. În temeiul art 275 alin. 6 Cod procedură penală suma de 313 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu Alexandru Violeta (delegaţie nr. 910 din 23.10.2019), va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Soluţionată şi pronunţată în camera de consiliu azi, data de 23.10.2019. Judecător de drepturi şi libertăţi, Bilan Paul
Incheiere masuri preventive faza de UP 71/2019 din 23.10.2019