M******** A******** I****
InculpatN**** R****** S**
Parte vătămatăÎn baza art. 228 alin.1 C.pen., condamnă pe inculpata Manolescu Anghelina Ionela (date) la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă din 05.07.2019). În baza art.67 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de alin.1 lit.a – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit.b – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de un 2 ani. În baza art.65 alin.1 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a ?i b C.pen. pe durata ?i în condi?iile art.65 C.pen. Constată că infracţiunea pentru care inculpata a fost condamnată prin prezenta este concurentă cu infracţiunea pentru care a fost condamnată prin sentinţa penală nr.158/27.05.2020 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă la data de 18.07.2020 prin neapelare. În baza art.97 alin.1 C.pen. dispune anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr.158/27.05.2020 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. În baza art.40 alin.1 C.pen. rap. la art. 39 alin.1 lit.b C.pen. contopeşte pedeapsa aplicată în prezenta cauză (6 luni închisoare) cu pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr.158/27.05.2020 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti (10 luni închisoare), aplică inculpatei Manolescu Anghelina Ionela pedeapsa cea mai grea, de 10 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă: (1/3 din 6 luni), astfel încât, în final, inculpata va avea de executat pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. În baza art.45 alin.3 C.pen. rap. la art.66 alin.1 lit.a, b, C.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de alin.1 lit.a – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit.b – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de un 2 ani. În baza art. 45 alin.5 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a ?i b C.pen. pe durata ?i în condi?iile art.65 C.pen. În baza art.72 alin.1 C.pen. şi art. 40 alin. 3 C.p. scade din durata pedepsei rezultante, reţinerea de 24 ore din 06.01.2020, reţinerea de 24 ore din 12.01.2020 şi arestarea preventivă de la 25.01.2020 la 27.05.2020. Ia act că persoana vătămată SC New Yorker SRL (date) nu s-a constituit parte civilă în cauză. Menţine măsura confiscării de la inculpată, a brichetei ridicate şi depuse la camera de corpuri delicte a DGPMB Sector 6, potrivit dovezii nr.1486059/13.03.2020, dispusă prin sentinţa penală nr.158/27.05.2020 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpata la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat. Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpată, în cuantum de 1.495 lei, va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.03.2021.
Hotarare 92/2021 din 03.03.2021Amână pronunţarea la 03.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2021pentru a se reveni cu adresă către Serviciul de Probatiune Bucureşti şi a se readministra probele din cursul urmăririi penale
Incheiere de sedinta din 20.01.2021pentru a se efectua verificări cu privire la inculpată
Incheiere de sedinta din 25.11.2020