U****** C******** G*********** N******** P*** M******* A** F**** M**** P***
ReclamantC***** C**** P*** P*****
PârâtC****** J******** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** S******
PârâtAdmite excepţia lipsei de interes, formulată de pârâtă. Respinge, ca nefondată, acţiunea civilă având ca obiect „acţiune în constatare”, formulată de reclamanta Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene, în contradictoriu cu pârâta Comuna Coşna şi Comisia Judeţeană de fond funciar Suceava. Obligă reclamanta să-i plătească pârâtei Comuna Coşna suma de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată azi, 29 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, în conformitate cu disp. art. 402 Cod proc. civilă.
Hotarare 522/2020 din 29.07.2020Amână pronunţarea la 29.07.2020. Pronunţată în şedinţa publică din 15.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.07.2020Amână pronunţarea la 15.07.2020. Pronunţată în şedinţa publică din 1.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2020Amână pronunţarea la 1.07.2020. Pronunţată în şedinţa publică din 17.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2020În temeiul dispoziţiile art. 64 alin. 11 din Decretul nr. 240 din data de 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de plin drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă instituită prin decret.
Incheiere de sedinta din 13.05.2020Preschimbă termenul de judecată stabilit pentru data de 25 martie 2020. Stabileşte un nou termen de judecată la data de 13 mai 2020, ora 9, Completul C3, sala1, pentru când părţile vor fi citate de îndată. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică de la 12 martie 2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Amână cauza la 25.03.2020 pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 12.02.2020