S**** P**** L******
PetentI** - G***** - S*** R*****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de către petentul Szabo Peter-Levente, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, ca fiind neîntemeiată. Menţine ca fiind temeinic şi legal procesul verbal de constatare a contravenţiei seria PGLW nr. 052577 din 06.10.2019 întocmit de către intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului GALAŢI –Serviciul Rutier. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Lie?ti. Pronunţată astăzi, 28.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 417/2020 din 28.07.2020Amână pronun?area la data de 28.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.07.2020În temeiul art. 63 alin. 11 din Decretul nr. 240/2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României a Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr. 311/14.04.2020, se va suspenda de drept cauza, pe toată durata stării de urgenţă instituită la nivel naţional, urmând ca după încetarea stării de urgenţă, să se reia din oficiu judecata.
Amână cauza la data de 13.05.2020 pentru a se comunica către petent, CD-ul depus de către intimată.
Incheiere de sedinta din 26.02.2020Constatând necesară completarea probatoriului, în temeiul art. 400 Cod procedură civilă va repune cauza pe rol şi va dispune citarea părţilor pentru termenul din 26.02.2020.
Incheiere de sedinta din 14.01.2020Amână pronun?area la data de 14.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.12.2019Amână pronun?area la data de 30.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.12.2019