C*** C*********
ReclamantH******* G*******
ReclamantC*** D*****
ReclamantO***** M**** M********
ReclamantM*** A***** V*****
ReclamantAdmite cererea formulată de reclamanţii C*** C*********, H******* G*******, C*** D*****, Ocraim Maria Magdalena, Mitu Adrian-Vasile, Greşală Maria, Iurea Costel, în contradictoriu cu UAT com. Puieşti, jud. Vaslui, cu sediul în sat/com. Puieşti, jud. Vaslui. Obligă pârâta să acorde reclamanţilor, începând cu data de 23.10.2019, sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, în cuantum de 15% din salariul de bază, însă fără ca venitul fiecărui reclamant să depăşească indemnizaţia viceprimarului comunei Puieşti. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Vaslui.
Hotarare 463/2020 din 19.11.2020amână pronuntarea la 19.11.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2020amână pronuntarea la 12 noiembrie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2020acordă termen în vederea emiterii de adresă pârâtului să comunice hotărârea de Consiliu local prin care s-a stabilit nivelul de salarizare ptr. anii 2018-2020 în cadrul UAT si să precizeze dacă în urma aplicării sporului solicitat de către reclamanţi, veniturile lunare ale acestora depăşeşsc cuantumul indemnizatiei viceprimarului, ptr fiecare reclamant în parte,
Incheiere de sedinta din 16.09.2020Repune cauza pe rol.Fixează termen de judecată la 16.09.2020 cu citare părţi.Adresă pârâtei ptr. relaţii
Incheiere de sedinta din 15.07.2020având nevoie de timp pentru a deliberare, va dispune amânarea pronunţării în cauză la data de 15.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.07.2020acordă termen ptr emiterea de adresă pârâtului să depună la dosar Raportul de măsurători 390/15.09.2019 întocmit de SC Radiocomunicatii sa sucursala Iaşi
Incheiere de sedinta din 27.05.2020suspendat în temeiul art. 42 alin. 6 Anexa 1 Cap.5-Decret nr. 195/16.03.2020 şi în temeiul art. 63 alin. 11 Anexa 1 Cap.7 al Decretului nr. 240/14.04.2020 ptr.prelungirea stării de urgentă, date de Preşedintele României.
Având în vedere că prin Hotărârea nr. 5 din 12.03.2020 a Colegiului de conducere al Tribunalului Vaslui, s-au instituit mai multe măsuri în vederea prevenirii răspândirii la nivelul instanţei a infecţiei cu Coronavirus SARS- CoV-2, printre care şi cea potrivit căreia în perioada 16 martie-4 mai 2020 activitatea de judecată a Tribunalului Vaslui se va limita la cauzele cu caracter urgent, iar pentru dosarele repartizate cu termen în perioada 19 martie-4 mai 2020, cu excepţia cauzelor urgente, se vor preschimba termenele de judecată, la o dată ulterioară, în lunile mai - iunie 2020, instanţa va dispune amânarea prezentei cauze la un termen ulterior pentru când se citează părţile în proces.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020repartizat ciclic completului CF9 bis, cf. Hotărârii nr. 24/2019 a colegiului de conducere
Admite sesizarea din oficiu. Dispune preschimbarea termenului de judecată din data de 10 februarie 2020 la data de 16 martie 2020 completul CF9 bis, sala 4, ora 9:30, pentru când, se vor cita părţile, cu menţinerea obligaţiilor stabilite pentru termenul din 10.02.2020.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020