M**** R***** M****
ApelantS* P**** D***** T****** S**
IntimatAdmite apelul. Schimbă în tot hotărârea apelată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta Mogoş Rodica Maria. Dispune anularea deciziei de concediere 105/7.06.2018, emisă de pârâta S* P**** D***** T****** S** şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reintegrării reclamantei pe postul deţinut la momentul concedierii. Obligă pârâta să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate, precum şi a celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat din momentul concedierii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, azi, 28.10.2019.
Hotarare 4764/2019 din 28.10.2019Amână pronunţarea la 28.10.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, azi, 15.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2019