B**** F*****
InculpatA********** E**** A****
Parte civilăJ******** G*********
Parte civilăS**** G*******
Parte civilăB***** I******
Parte civilăAdmite cererea, în baza disp. art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002, republicată. Dispune prelungirea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, al petentului - inculpat B**** F*****, pe o durată de 30 de zile, de la data de 19.03.2020 şi până la data de 17.04.2020, inclusiv. Prezenta dispoziţie se va comunica inculpatului şi I.P.J. Prahova – Serviciul Rutier. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile absente. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.03.2020.
Incheiere de sedinta din 17.03.2020În baza art. 192 alin.l şi 2 Cod penal, cu aplicarea disp. art. 396 alin.1, 2, 10 Cod proc. pen., condamnă pe inculpatul B**** F*****, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, reţinând culpa comuna a inculpatului şi a victimei Stere Maria Veronica, în proporţie de 50 % la producerea infracţiunii de ucidere din culpa savârşite de inculpat în data de 16.01.2018. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit.b) C.pen., obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 94 alin.2 C pen., supravegherea executării obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. 2 lit.b) C.pen. se face de Serviciul de Probaţiune Dolj. În temeiul art. 93 alin.3 C.pen., inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, în cadrul Primăriei Comunei Pleni?a sau la ?colile de pe raza comunei Pleni?a. În temeiul art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) – e) Cod penal se comunică Serviciului de Proba?iune Dolj. În baza art. 404 alin. 2 C.proc. pen., raportat la art. 96 alin. 1 şi art. 96 alin.4 C.pen., atrage aten?ia inculpatului asupra consecin?elor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i a săvâr?irii de noi infrac?iuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/08.04.2008 privind organizarea ?i func?ionarea Sistemului Na?ional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul B**** F*****, în vederea introducerii profilului său genetic în S.N.D.G.J. În baza art. 397 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 25 alin. 1 C.pr.pen. şi art. 1357 alin. 1 C.civ., art. 1371 alin. 1 C. civ. admite în parte acţiunile civile formulate de părţile civile S**** G*******, Stere Sorin Gabrie, prin reprezentant legal S**** G*******, Stere Andreea Iasmina, prin reprezentant legal S**** G*******, Jilăveanu Gheorghi?ă, Jilăveanu Cornelia, B***** I******, A********** E**** A**** , to?i cu domiciliul procesual ales la sediul Societă?ii Civile Profesionale de Avoca?i DUICĂ, DRILEA & ASOCIA?II, din municipiul Ploie?ti, str. Ion Maiorescu nr.2, bl.33U2, parter, jude?ul Prahova şi în consecin?ă, obligă partea responsabilă civilmente ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A., cu sediul în Bucure?ti, Bulevardul Carol I nr.31-33, Sector 2, la plata următoarelor sume: - suma de 30.000 euro, reprezentând daune morale către partea civilă S**** G*******; - suma de 30.000 euro, reprezentând daune morale către partea civilă Stere Sorin Gabriel, prin reprezentant legal S**** G*******; - suma de 30.000 euro, reprezentând daune morale, către partea civilă Stere Andreea Iasmina, prin reprezentant legal S**** G*******; - suma de 10.000 euro, reprezentând daune morale, către partea civilă Jilăveanu Gheorghi?ă; - suma de 10.000 euro, reprezentând daune morale, către partea civilă Jilăveanu Cornelia; - suma de 8.000 euro, reprezentând daune morale, către partea civilă B***** I******; - suma de 8.000 euro, reprezentând daune morale, către partea civilă A********** E**** A****; - suma de 675 lei/lunar, cu titlu de presta?ie periodică de la data producerii accidentului (16.01.2018) ?i până la majoratul minorilor Stere Sorin Gabriel ?i Stere Andreea Iasmina sau până la împlinirea vârstei de 26 de ani în cazul continuării studiilor superioare; - suma de 7.500 lei, reprezentând daune materiale (cheltuieli de înmormântare, parastase până la 6 luni) către partea civilă S**** G*******. Obligă partea responsabilă civilmente ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. să plătească părţilor civile dobânzile legale aferente debitelor principale, dobânzi care încep să curgă de la data producerii accidentului, respectiv, 16.01.2018, până la achitarea integrală a debitelor. Obligă partea responsabilă civilmente ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. să plătească părţilor civile suma de 5000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. În baza disp. art. 274 alin.1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, (din care suma de 300 de lei aferentă fazei de urmărire penală). Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 627 lei, în faza camerei preliminare, pentru inculpatul B**** F*****, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.03.2020.
Hotarare 12/2020 din 11.03.2020Amână pronun?area la data de 11.03.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2020Admite cererea, în baza disp. art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002, republicată. Dispune prelungirea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, al petentului - inculpat B**** F*****, pe o durată de 30 de zile, de la data de 18.02.2020 şi până la data de 18.03.2020, inclusiv. Prezenta dispoziţie se va comunica inculpatului şi I.P.J. Prahova – Serviciul Rutier. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile absente. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.02.2020.
Incheiere de sedinta din 17.02.2020Faţă de Hotărârea nr. 4/27.01.2020 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Mizil, prin care s-a decis în unanimitate suspendarea activităţii de judecată pe durată nedeterminată, cu excepţia cauzelor care privesc persoane faţă de care s-au dispus măsuri preventive, cauzelor cu minori, ordonanţe preşedinţiale, ordin de protecţie, suspendare executare silită, măsuri de siguranţă,instanţa va dispune amânarea cauzei pentru termenul din 26.02.2020, ora 12,30
Incheiere de sedinta din 27.01.2020Admite cererea, în baza disp. art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002, republicată. Dispune prelungirea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, al petentului - inculpat B**** F*****, pe o durată de 30 de zile, de la data de 19.01.2020 şi până la data de 17.02.2020, inclusiv. Prezenta dispoziţie se va comunica inculpatului şi I.P.J. Prahova – Serviciul Rutier. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile absente. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.01.2020.
Incheiere de sedinta din 16.01.2020