S* D********** E****** O****** S***
Parte vătămatăC********* L* A********
InculpatÎn baza art. 228 alin 1 şi 3 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., stabileşte în sarcina inculpatului Constantin Alexandru, pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt. În baza art. 92 alin.2 din Legea nr.123/2012, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., stabileşte în sarcina aceluiaşi inculpat pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de executarea /folosirea de instalaţii clandestine pentru ocolirea echipamentelor de măsurare a energiei electrice livrate. Constată că cele două infracţiuni au fost săvârşite în concurs. În baza art. 38 C.pen., art. 39 alin.1 lit.b C.pen., stabileşte în sarcina inculpatului Constantin Alexandru pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare, rezultată prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare a unui spor de 3 luni, reprezentând o treime din cuantumul celeilalte pedepse de 9 luni închisoare. În baza art. 83 alin 1 C.pen., amână aplicarea pedepsei rezultante stabilite în sarcina inculpatului, cu un termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art. 84 alin. 1 C.pen. În baza art. 85 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.85 alin.2 lit.a, b şi c din C.pen., impune inculpatului Constantin Alexandru următoarele obligaţii: -să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; -să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Mehedinţi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate; -să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul unităţilor din subordinea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi sau în cadrul Primăriei Comunei Punghina, judeţul Mehedinţi, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 86 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Mehedinţi. În baza art. 404 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen. referitoare la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art.397 C.proc.pen., raportat la art.19 C.proc.pen. şi art.25 C.proc.pen, Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Distribuţie Energie Oltenia SA. În baza art.398 Cproc.pen., raportat la art.274 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 550 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 300 lei din faza de urmărire penală (redusă de la 500 lei) şi 250 lei din faza de cameră preliminară şi faza de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.11.2020, la Judecătoria Vânju Mare, jud.Mehedinţi.
Hotarare 160/2020 din 04.11.2020Încuviinţează proba cu înscrisuri în circumstanţiere pentru inculpat, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 02.09.2020În vederea administrării probelor propuse, amână cauza, se citeaza martorii din rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 17.06.2020Suspendă de drept judecarea cauzei în baza art. 42 alin. 6 -Capitolul V din Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Incheiere suspendare din 18.03.2020Încuviinţează solicitarea procurorului de şedinţă , amână cauza, acordă termen să depună înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 15.01.2020