S* F*********** S**
ReclamantS* L** M******** S**
PârâtI***** D***** C*********
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. FLEISCHPARTY S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul IONIŢĂ DANIEL CONSTANTIN, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâtul la plata sumei de 15.509,92 lei reprezentând contravaloarea bunurilor livrate şi neachitate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 838 din data de 16.08.2013. Obligă pârâtul la plata penalităţilor de întârziere la plată, în cuantum de 0,4%/zi de întârziere, calculate asupra debitelor însumând 15.509,92 lei, de la momentul scadenţei fiecărei facturi în care sunt înscrise şi până la data achitării integrale, fără a depă?i suma de 15.510 lei, în condi?iile art. 1541 alin. 1 lit. b C.civ. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1980,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 880,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru datorată şi achitată în cauză, iar suma de 1100 lei reprezentând onorariul de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Vaslui sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.10.2019.
Hotarare 3525/2019 din 16.10.2019Amână pronunţarea la data de 16.10.2019, dată la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 02.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2019Amână pronunţarea la 02.10.2019, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2019