Dosar 21544/3/2019 din 11.07.2019

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 21544/3/2019
Data dosar:
11.07.2019
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.11.2020 la ora 09:00

    Complet: C30
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea astfel cum a fost precizată Anulează Decizia nr.932/20.06.2019. Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data încetării raporturilor de muncă şi până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 10 de zile, cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată, azi 18.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 6431/2020 din 18.11.2020
  • Sedinta din data de 04.11.2020 la ora 09:00

    Complet: C30
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 18.11.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.11.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2020
  • Sedinta din data de 21.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C30
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 04.11.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.10.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2020
  • Sedinta din data de 07.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C30
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 21.10.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.10.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.10.2020
  • Sedinta din data de 23.09.2020 la ora 11:00

    Complet: C30
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07.10.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.09.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2020
  • Sedinta din data de 15.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C30
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea administrării probatoriului

    Incheiere de sedinta din 15.07.2020
  • Sedinta din data de 03.06.2020 la ora 09:00

    Complet: C30
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru îndeplinirea unor obligaţii

    Incheiere de sedinta din 03.06.2020
  • Sedinta din data de 06.05.2020 la ora 09:00

    Complet: C30
  • Stare de urgenta

    Suspendat în baza art. 63 alin. 11 din Decretul Preşedintelui României 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României instituita prin Decretul Preşedintelui României 195/2020, pe toată perioada stării de urgenţă.

    Rezolutie din 06.05.2020
  • Sedinta din data de 08.04.2020 la ora 09:00

    Complet: C30
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat la data de 06.05.2020

  • Sedinta din data de 16.03.2020 la ora 09:00

    Complet: CC-30
  • Amână cauza

    Admite sesizarea din oficiu privind preschimbarea termenului de judecată. În baza H.C.S.M. nr. 191 din 10 martie 2020 art. 1 pct. 3 şi H.C.S.M. nr. 192 din 12 martie 2020, preschimbă termenul de judecată fixat la data de 08.04.2020 şi fixează termen de judecată la data de 06.05.2020, C30, ora 9.00, sala 152, cu citarea părţilor. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată, azi 16.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2020
  • Sedinta din data de 26.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C30
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa uneia dintre părţi, precum şi având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor nr. 4 din data de 03.02.2020, prin care s-a dispus suspendarea activităţii pe durată nedeterminată, în vederea respectării dreptului la apărare, va amâna cauza şi va acorda un nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 26.02.2020
  • Sedinta din data de 29.01.2020 la ora 09:00

    Complet: C30
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea nr.2/21.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti, s-a hotărât suspendarea activităţii pe o perioadă nedeterminată, motiv pentru care se va acorda un nou termen de judecată în fiecare dosar.

    Incheiere de sedinta din 29.01.2020
  • Sedinta din data de 20.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C30
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru administrarea probatoriului

    Incheiere de sedinta din 20.11.2019
  • Sedinta din data de 23.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C30
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru lipsă de procedură cu pârâta

    Incheiere de sedinta din 23.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD