M******** - D******* I******** T*** Ş* A*** V******* L*****
PetentT******** A*******
IntimatAdmite cererea formulată de petenta UAT Mun. Galaţi, prin Primar în contradictoriu cu intimata T******** A*******, având ca obiect transformare amendă. Înlocuieşte amenda contravenţională aplicată intimatei, cu sancţiunea prestării de către intimată a unor activităţi în folosul comunităţii, pe care le va stabili Primarul Mun. Galaţi, astfel: • 7 ore aferent procesului verbal de contravenţie seria PMGT nr. 019224/29.05.2017 prin care a fost aplicată intimatei o amendă contravenţională în cuantum de 100 lei. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Galaţi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 07.02.2020.
Hotarare 667/2020 din 07.02.2020Amână pronunţarea la data de 07.02.2020, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2020