S********* L**** D** Î********* M********
ReclamantŞ***** G********* "*** K****** A******
PârâtRespinge cererea formulată de reclamantul S********* L**** D** Î********* M********, în numele membrelor de sindicat N.T., K.-T. M. şi M.E., împotriva pârâtei Ş***** G********* "*** K****** A******, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş. Pronunţată la data de 20 mai 2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 384/2020 din 20.05.2020În temeiul prevederilor art. 230 Cod procedură civilă, preschimbă din oficiu termenul de judecată stabilit la data de 25.03.2020 în dosarul nr.2167/100/2019, pentru data de 20 mai 2020. Părţile vor fi citate de îndată pentru noul termen de judecată fixat la data de 20 mai 2020. Cu drept de apel o dată cu fondul. Pronunţată la data de 16 martie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Maramureş nr. 2 din 29.01.2020 prin care s-a decis suspendarea activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, pe perioada nedeterminată, şi constatând că prezenta cauză nu se regăseşte între cele enumerate ca fiind urgente, amâna judecata la termenul din 25.03.2020.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020