Dosar 2167/212/2019 din 29.01.2019

autorizare desfiinţare lucrări (legea 50/1991)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2167/212/2019
Data dosar:
29.01.2019
Instanta:
Judecătoria Constanța
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
autorizare desfiinţare lucrări (legea 50/1991)
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.10.2020 la ora 08:30

    Complet: Camânări/incidente 27
  • Admite cererea

    Respinge, ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului reclamantului de a solicita desfiinţarea lucrărilor. Admite cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul . Obligă pe pârât să desfiinţeze, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, lucrările de construcţie realizate fără autorizaţie de construire, astfel cum au fost identificate prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr.148945/20.11.2017 emis de intimat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Autorizează reclamantul ca, în caz de neîndeplinire de către pârât, în termenul stabilit de instanţă în acest scop, a sus-menţionatei obligaţii de a face, să procedeze, pe cheltuiala pârâtei, la aducerea la îndeplinire a obligaţiei de desfiinţare a construcţiei edificate nelegal stabilite prin prezenta hotărâre. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanţie formulată de , în contradictoriu cu SC . Obligă pe pârât la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Constanţa. Pronunţată astăzi, 28.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 9283/2020 din 28.10.2020
  • Sedinta din data de 14.10.2020 la ora 08:30

    Complet: Camânări/incidente 27
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 28 octombrie 2020. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi 14 octombrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2020
  • Sedinta din data de 01.10.2020 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 14 octombrie 2020. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 1 octombrie 2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2020
  • Sedinta din data de 09.04.2020 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza

    Suspendat în baza Decretului nr. 195 din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenta pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16.03.2020.

    Incheiere suspendare din 09.04.2020
  • Sedinta din data de 16.01.2020 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza

    pentru administrare probe.

    Incheiere de sedinta din 16.01.2020
  • Sedinta din data de 10.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza

    pentru a se cita chematul în garanţie.

    Incheiere de sedinta din 10.10.2019
  • Sedinta din data de 23.05.2019 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza

    pentru a se comunica cererea de chemare în garanţie

    Incheiere de sedinta din 23.05.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD