S***** Ş*****
ReclamantC***** C******** P*** P*****
PârâtH***** A******
PârâtS***** I***
PârâtZ*** A**** f*** l** Z*** M****
PârâtAdmite acţiunea astfel cum a fost precizată formulată de reclamantul S***** Ş*****, în contradictoriu cu pârâ?ii C***** C******** P*** P*****, H***** A******, S***** I***, Zaiţ Aurel, Calenici Ecaterina, Juravle Eugenia, Zait Sandu Catalin, ca întemeiată. Constată că reclamantul a dobândit drept de proprietate prin uzucapiune şi joncţiunea posesiei cu a defunctului Seniuc Dumitru (+14.06.2006) asupra suprafe?ei de teren de 3135 mp, intravilan, identic cu parcela 1F= 3135 mp identificată de inf Fediuc Rudi conform planului de situaţie vizat de OCPI sub nr. 14581/2020 şi pentru care s-a acordat nr. cadastral 32128. Cu drept de apel, în 30 de zile de la comunicare, cerere urmând a se depune la Judecatoria Vatra Dornei. Pronunţată astăzi, 14 iulie 2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 571/2021 din 14.07.2021Amână pronunţarea hotărârii la 14 iulie 2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 iunie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.06.2021Repune cauza pe rol pentru lămuriri suplimentare privind suprafaţa de 2000 de mp din certificatele de moştenitor nr. 188/1977 şi nr. 139/2006 şi dacă aceasta se suprapune sau nu cu suprafaţa de 3075 mp în litigiu. Stabileşte termen de judecată 30.06.2021 ora. 9.00 în şedinţă publică cu citarea părţilor. Pronunţată astăzi, 26.05.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 26.05.2021Amână pronunţarea hotărârii la 26 mai 2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 mai 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.05.2021Amână pronunţarea hotărârii la 19 mai 2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 5 mai 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.05.2021Pentru respectarea principiului continuitătii completului de judecată conform art. 214 Cod procedură civilă, acordă termen la data de 5 mai2021, ora 9 ?i mentine dispozitiile instan?ei de la termenul de judecată anterior.
Incheiere de sedinta din 07.04.2021- amână cauza la 7.04.2021, ora 9,00 pentru citarea persoanelor introduse în cauză în calitate de pârâţi
Incheiere de sedinta din 24.02.2021În baza art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă suspendă judecarea cererii formulate de reclamantul S***** Ş*****, în contradictoriu cu pârâta C***** C******** P*** P*****. Cu drept de recurs pe durata suspendării, care se depune la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată la data de 9 decembrie 2020 prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere suspendare din 09.12.2020- amână cauza la 9.12.2020, ora 11 pentru a se depune la dosar înscrisurile solicitate de instanţă
Incheiere de sedinta din 04.11.2020- amână cauza la 4.11.2020, ora 10 pentru a se depune la dosar înscrisurile solicitate
Incheiere de sedinta din 07.10.2020Acordă termen la data de 7 octombrie 2020 ora 10 ?i pune în vedere reclamantului să asigure prezen?a martorilor pentru a fi audia?i sub sanc?iunea decăderii din probă ?i să depună la dosar planul de situa?ie vizat.
Incheiere de sedinta din 15.07.2020Amână cauza la 15.07.2020, ora 10,00 pentru când se vor cita pârâţii introduşi în cauză la termenul de astăzi cu copie de pe acţiune şi precizări şi cu menţiunea de a formula întâmpinare cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată.
Incheiere de sedinta din 17.06.2020În temeiul dispoziţiile art. 64 alin. 11 din Decretul nr. 240 din data de 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de plin drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă instituită prin decret.
Rezolutie din 13.05.2020Preschimbă termenul de judecată stabilit pentru data de 25 martie 2020. Stabileşte un nou termen de judecată la data de 13 mai 2020, ora 9, Completul C3, sala1, pentru când părţile vor fi citate de îndată. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică de la 12 martie 2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Amână cauza la 25.03.2020 pentru administrare probe şi pentru ca reclamantul, prin apărător să se conformeze solicitărilor instanţei.
Incheiere de sedinta din 12.02.2020