U******** D* A*****
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 11285/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe inculpatul UNGUREANU ANDREI, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 11285/P/2016 din 04.07.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie care efectuează cercetarea locului faptei, prevăzută de art. 338 alin. 1 din C.pen.., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul UNGUREANU ANDREI. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.09.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 16.09.2019