P***** Ş** P******** M******
InculpatÎn temeiul art. 348 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 207 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 88 din data de 27.06.2019, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. 1922/86/2019 rămasă definitivă prin încheierea nr. 33 din data de 01.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul cu acelaşi număr, faţă de inculpata PLEŞCA PETRONELA MARIANA, în prezent aflată în stare de arest preventiv în Penitenciarul Bacău, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 32 rap. la art. 189 alin. 1 lit. g Cod penal, cu aplic. art. 41 Cod penal. În baza art. 348 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpata PLEŞCA PETRONELA MARIANA. În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală respinge cererea formulată de inculpată, prin apărător, vizând înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpată şi procuror. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 07 august 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 07.08.2019