S*** I** M******
InculpatG****** A********
Parte vătămatăS******* U********** D* U****** E****
Parte civilăÎn temeiul art. 396 alin. 1 ?i 2 Cod procedură penală, raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul S*** I** M****** la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de loviri ?i alte violen?e în stare de recidivă postexecutorie (fapta din 16.04.2015, persoană vătămată G****** A********). În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, n ?i o Cod penal, respectiv interzice exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu victima G****** A******** ori de a se apropia de aceasta, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 150 metri, de locuinţa victimei, de locul de muncă şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, pe o perioadă de 3(trei) ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal, raportat la art. art. 66 alin.1 Cod penal, interzice cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, n ?i o Cod penal, respectiv drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme, de a comunica cu victima G****** A******** ori de a se apropia de aceasta, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 150 metri, de locuinţa victimei, de locul de muncă şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d) Cod procedură penală, raportat la art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, confiscă de la inculpat cu?itul folosit la comiterea infrac?iunii, depus la camera de corpuri delicte a Sec?iei 5 Poli?ie, conform dovezii seria H nr. 0235001 din 25.10.2017. Ia act că persoana vătămată G****** A******** nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar prin încheierea de şedinţă din data de 11.11.2019 pronunţată în prezentul dosar s-a respins ca tardiv formulată cererea de constituire parte civilă a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias. În baza art. 404 alin. 6 Cod procedură penală, dispune ca persoana vătămată G****** A******** să fie încunoştinţată cu privire la eliberarea în orice mod a inculpatului S*** I** M****** din executarea pedepsei cu închisoarea aplicată acestuia prin prezenta hotărâre. În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul S*** I** M****** la plata către stat a sumei de 1000 lei (din care suma de 500 de lei este aferentă fazei de urmărire penală), reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 06.02.2020.
Hotarare 82/2020 din 06.02.2020Amână pronunţarea la data de 06.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.01.2020În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, admite cererea formulată din oficiu ?i schimbă încadrarea juridică a faptei re?inute în sarcina inculpatului S*** I** M****** din infrac?iunea de lovire sau alte violenţe, fapta prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal în infrac?iunea de lovire sau alte violenţe, în stare de recidivă postcondamnatorie, fapta prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 1 Cod Penal rap la art. 43 alin. 5 Cod penal. Acordă termen în vederea continuării judecăţii la data de 30.01.2020, pentru când se citează persoana vătămată, prin agent procedural şi prin afişare la uşa instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.01.2020.
Incheiere de sedinta din 13.01.2020În vederea continuării cercetării judecătoreşti, amână cauza şi acordă termen la data de 13.01.2020, ora 09:00, sala 304.
Incheiere de sedinta din 09.12.2019În vederea continuării cercetării judecătoreşti acordă termen la data de 09.12.2019, ora 09:00, sala 304.
Incheiere de sedinta din 11.11.2019În vederea continuării cercetării judecătoreşti, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 11.11.2019, sala 304, ora 09.00.
Incheiere de sedinta din 14.10.2019