M****** C*********
PetentI************ D* P****** A* J******** B****** P*** R*** L****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul M****** C*********, în contradictoriu cu intimatul IPJ BRAŞOV. Modifică procesul-verbal de constatare seria PBVX nr. 0265947/11.09.2019 întocmit de intimat, în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 870 lei aplicată petentului cu avertisment, menţinând celelalte sancţiuni complementare aplicate. Atrage atenţia petentului ca, pe viitor, să nu mai comită alte fapte antisociale. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08.07.2020.
Hotarare 3765/2020 din 08.07.2020Amână pronunţarea pentru data de 08.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art.42 alin.6 din Decretul nr.195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.
Acordă termen de judecată la data de 31.03.2020 având în vedere faptul că prin Hotărârea nr.3 din data de 29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Braşov s-a decis suspendarea activităţii de judecată a cauzelor, pe termen nelimitat, cu excepţia anumitor cauze urgente menţionate în cuprinsul acestei hotărâri.
Incheiere de sedinta din 31.01.2020