S***** I*******
ReclamantS***** N*******
PârâtZ****** M*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată având ca obiect „partaj judiciar” formulată de reclamantul S***** I******* în contradictoriu cu pârâtele S***** N******* şi Zăvoian Mirela. Constată deschisă succesiunea defunctului Stoian D. Ion, decedat la data de 23.08.2018, cu ultimul domiciliu în localitatea Vânju Mare, jud. Mehedinţi. Ia act de învoiala intervenită între părţi prin tranzacţie şi încuviinţează împărţirea bunurilor succesorale conform convenţiei încheiate. Obligă reclamantul la restituirea către stat a sumei de 1235 lei reprezentând taxa de timbru de care a fost scutit prin admiterea cererii de ajutor public judiciar. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la sediul Judecătoriei Vânju Mare. Pronunţată azi, 30.07.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 638/2020 din 30.07.2020În vederea complinirii unor lipsuri, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 02.07.2020Constată intervenită suspendarea de drept în temeiul art 412 alin. 1 pct. 8 C. pr. civ., raportat la art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României. Cu recurs pe toată durata suspendării, cale de atac ce se va depune la Judecătoria Vînju Mare.
Incheiere suspendare din 19.03.2020Se acordă termen pentru soluţionarea pe cale amiabilă a procesului
Incheiere de sedinta din 13.02.2020Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant. Dispune acordarea ajutorului public judiciar reclamantului, sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1235 lei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.10.2019, la sediul Judecătoriei Vînju Mare
Incheiere de sedinta din 31.10.2019se citează reclamantul cu men?iunea să depună la dosar declaraţie pe propria răspundere dacă a mai beneficiat sau nu de ajutor public judiciar î n ultimele 12 luni
Incheiere de sedinta din 17.10.2019