S********* Î************* P************* O**
ReclamantŞ***** G********* B*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamant S********* Î************* P************* O** în numele membrei de sindicat Ilie Carmen Elena, în contradictoriu cu pârâta Ş***** G********* B*****. Obligă pârâta la calculul şi plata drepturilor salariale neacordate reprezentând majorarea salariului de bază cu 7% începând cu data de 01.09.2019, sumă ce se va actualiza cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare la data plăţii. Obligă pârâta la plata pe viitor a drepturilor salariale cuvenite pentru predare simultană în învăţământul preşcolar, până la intervenirea unei cauze legale de încetare sau stingere a obligaţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Olt. Pronunţată azi 11.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 677/2019 din 11.12.2019