E***** M*************
InculpatA***** R****** S*
Parte vătămatăÎn baza art. 278 alin. 1 Cod proc. penală îndreaptă eroarea materială din minuta sentinţei penale nr. 594/13.11.2020, pronunţată de Judecătoria sector 6 Bucureşti, în care urmează a se citi, peste tot în cuprinsul ei, că data naşterii inculpatului E***** M************* este ……., în loc de ….., cum greşit s-a menţionat. După rămânerea definitivă se va face menţiune la sfârşitul actului corectat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.11.2020. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Incheiere indreptare eroare materiala din 24.11.2020În baza art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul E***** M************* () la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4500 lei (300 zile-amendă * 15 lei/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de furt în stare de recidivă postexecutorie. Atrage atenţia inculpatului că neexecutarea, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, atrage înlocuirea zilelor amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare. Menţine liberarea condiţionată a condamnatului, dispusă prin sentinţa penală nr. 4364/29.11.2018 a Judecătoriei Găeşti. Constată că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă. Conform art. 274 alin. 1 Cod proc. penală, suma de 1000 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu în faza de judecată (delegaţia nr. 34208/28.05.2020), urmează a fi înaintat de Ministerul Justiţiei. În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpată la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (în faza de urmărire penală, cameră preliminară şi judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.11.2020.
Hotarare 594/2020 din 13.11.2020amana pronuntarea la data de 13.11.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2020amana pronuntarea la data de 10.11.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2020amana pronuntarea la data de 27.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2020avand in vedere lipsa martorului Saru Ionuţ
Incheiere de sedinta din 15.09.2020in vederea reaudierii martorilor
Incheiere de sedinta din 21.07.2020avand in vedere lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 23.06.2020Suspendat de drept, pe toată perioada stării de urgenţă, în baza art. 43 alin. 2 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Rezolutie din 31.03.2020