C******* N******** "***** R****** S* S******** T********
ReclamantA******** M******
PârâtAdmite în parte acţiunea în conflict individual de muncă formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ „POŞTA ROMÂNĂ” S.A. – Sucursala Timişoara, în contradictoriul cu pârâta A******** M****** şi, în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 35.468 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu, în tranşe lunare de 500 lei, scadente în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, începând cu luna pronunţării hotărârii. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Hunedoara Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 14 ianuarie 2020.
Hotarare 33/2020 din 14.01.2020Faţă de excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a persoanei semnatare a prezentei acţiuni, invocată de pârâtă, prin reprezentant, raportat la disp. art. 82 Cod proc.civ., Pentru ca reclamanta să-şi precizeze poziţia faţă de această excepţie, cât şi cu privire la aspectul sesizat în întâmpinare, privind plata sumei pretinse în acţiune, în tranşe lunare de 500 lei/lună,
Incheiere de sedinta din 19.11.2019