M**** I***
ReclamantI************ T********* D* M**** C***
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâtul I. T. DE M. C., . Anulează Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 11900/CLCA/06.05.2019 precum şi Decizia nr. 120/02.04.2019 prin care i s-a stabilit reclamantului salariul de bază începând cu data de 05.04.2019. Obligă pârâtul la emiterea unei noi decizii de salarizare prin care să i se stabilească salarizarea corespunzătoare cu luarea în considerare a salariul de bază brut lunar la nivelul maxim aflat in plată la nivel national, în cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, pentru funcţia publică de execuţie, clasă, grad profesional si gradaţie, corespunzătoare reclamantului, începând cu data de 05.04.2019, adică în cuantum de 7025 lei. Dispune recalcularea drepturilor salariale conform primului petit şi obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale rezultate, începând cu data de 05.04.2019 şi până la data plăţii efective, actualizate cu rata inflatiei precum si la plata dobânzii legale calculate la suma datorată, începând cu data scadenţei acestora si până la plata efectivă. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, recursul se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi 25.02.2020.
Hotarare 358/2020 din 25.02.2020Amână pronunţarea hotărârii în cauză pentru data de 25.02.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2020în vederea comunicării înscrisurilor
Incheiere de sedinta din 03.12.2019în vederea emiterii unei adrese către Inspecţia Muncii
Incheiere de sedinta din 08.10.2019