Dosar 2196/30/2019 din 13.05.2019

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2196/30/2019
Data dosar:
13.05.2019
Instanta:
Tribunalul Timiș
Departament:
SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.09.2019 la ora 9:00

    Complet: C7NCA
  • Admite cererea

    Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei. Admite acţiunea formulată de reclamanta R*** F***** în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE. Dispune anularea Deciziei nr. 2817/08.05.2019 emisă de către pârâtă Dispune obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii prin care să fie reîncadrată reclamanta în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei 2817/08.05.2019 Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamanta a unei despăgubiri egale cu toate drepturile salariale, indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, de la data încetării raporturilor de serviciu şi până la reîncadrarea efectivă pe functia detinuta anterior emiterii deciziei nr. 2817/08.05.2019, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 65 de ani. Suspendă executarea Deciziei nr. 2817/08.05.2019 până la soluţionarea definitivă a cauzei. Respinge în rest acţiunea. Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare a executării actului administrativ. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Timiş. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte soluţia cererii de anulare a actului administrativ. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 13.09.2019.

    Hotarare 979/2019 din 13.09.2019
  • Sedinta din data de 31.07.2019 la ora 9:00

    Complet: C7NCA
  • Repus pe rol

    Pune în vedere pârâtei să depună dosarul administrativ ce a stat la baza emiterii deciziei de pensionare

    Incheiere de sedinta din 31.07.2019
  • Sedinta din data de 18.07.2019 la ora 9:00

    Complet: C7NCA
  • Amână pronunţarea

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 31.07.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.07.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD