U*** A******* E******
PetentI** I***
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul Ursu Alexandru-Emanuel, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei seria PISX nr. 0342293/16.04.2019 şi drept consecinţă: Anulează procesul-verbal constatare a contravenţiei seria PISX nr. 0342293/16.04.2019 numai sub aspectul contravenţiei prevăzute de art. 101 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002 şi exonerează petentul de obligaţia de plată a amenzii contravenţionale în cuantum de 870 lei aplicată şi înlătură sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile. Menţine în rest procesul-verbal. Respinge în rest plângerea ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apelul urmând să fie depus la Judecătoria Paşcani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.11.2019.
Hotarare 2164/2019 din 22.11.2019Amână pronunţarea în cauză la 22 noiembrie 2019. Pronunţarea se va face în condiţiile art.396 al.2 C.pr.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 08 noiembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.11.2019Amână pronunţarea în cauză la 08 noiembrie 2019. Pronunţarea se va face în condiţiile art.396 al.2 C.pr.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 01 noiembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2019Amână pronunţarea în cauză la 01 noiembrie 2019. Pronunţarea se va face în condiţiile art.396 al.2 C.pr.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17 octombrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2019Amana judecarea cauzei la data de 17 octombrie 2019, pentru când se vor administra probele incuviintate
Incheiere de sedinta din 08.08.2019