S********** V******* M*****
InculpatÎn temeiul dispoziţiilor art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul S********** V******* M***** – pedeapsa de: - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, în stare de pluralitate intermediară; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a conduce autovehicule. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 88 alin. 3 Cod penal, revocă amânarea şi dispune aplicarea pedepsei de 8 (opt) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 45/30.05.2017 a Judecătoriei Lipova, pronunţată în dosarul nr. 2034/55/2016, definitivă prin neapelare la data de 22.06.2017. În temeiul dispoziţiilor art. 88 alin. 3 teza a II- a raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse stabilite, adică un spor de 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare, pedeapsa rezultantă stabilită fiind de: 1 (un) an, 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea şi pe cale de consecinţă, în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 8 mai 2019.
Hotarare 781/2019 din 08.05.2019