S* D** C********* S**
CreditorS* F***** C****** S**
DebitorRespinge cererea având ca obiect ordonanţă de plată formulată de creditoarea DAL CONSULTING SRL, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi sub în contradictoriu cu debitoarea FERMIS COMPANY SRL, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi sub Cu drept de a formula cerere în anulare pentru creditor, în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de atac se depune la Judecătoria Iaşi. Pronunţată, azi, data de 18.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 11303/2019 din 18.10.2019Amână pronunţarea la data de 18.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.10.2019Amână pronunţarea la data de 11.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2019