T*** I*** C********
InculpatK*** J****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 193 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 61 alin. 1, alin. 2, alin. 3 şi alin. 4 din Codul penal, condamnă inculpatul la o pedeapsa cu amendă penală în număr de 120 zile-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. Stabileşte cuantumul unei zile amendă la valoarea de 10 lei, urmând ca în final, inculpatul să execute amenda penală în valoare de 1200 lei. În temeiul art. 63 din Codul penal atrage atenţia inculpatului că în cazul în care, cu rea credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 19 alin. 1 ?i 2 şi art. 25 Cod procedură penală, cu referire la art. 1385 Cod civil şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă promovată în cauză de către partea civilă ?i obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 300 lei, reprezentând daune morale. În baza art.274 alin.1 din Noul Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei a câte 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, dintre care câte 350 lei cheltuieli realizate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.12.2020.
Hotarare 241/2020 din 17.12.2020din lipsă de timp pentru deliberare
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2020faţă de lipsa martorului, cu recitarea acestuia cu citaţie şi mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 15.10.2020faţă de lipsa martorului, pentru recitarea acestuia
Incheiere de sedinta din 02.07.2020faţă de lipsa martorului H.A., cu recitarea acestuia
Incheiere de sedinta din 28.05.2020în vederea administrării probei testimoniale cu martorii indicaţi în rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Amână judecarea cauzei şi, în vederea citării martorilor din rechizitoriu, stabileşte termen de judecată la data de 12 martie 2020, ora 10:00, termen păstrat în cunoştinţa persoanei vătămate, respectiv pentru care: *primeşte termen în cunoştinţă inculpatul, prezent fiind în faţa instanţei; *se citează martorii Kiss Marton şi Herepean Aurel Onoriu, în vederea audierii.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020lipsa inculpat
Incheiere de sedinta din 21.11.2019