S* A***** C** S*** P*** R** L****
PetentI************ T********* D* M**** B****** P*** R*** L****
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petenta ARNERO COM SRL, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ BRAŞOV. Menţine procesul-verbal de contravenţie nr. 19481/11.09.2019 (seria RM nr. 107275), întocmit de intimată, ca legal şi temeinic. Respinge ca neîntemeiată cererea petentei privind cheltuielile de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Braşov. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin.2 CPC, azi, 10.12.2019.
Hotarare 11334/2019 din 10.12.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 10.12.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2019