S* R**** M**** S*** S** P*** L********* J******* E***** C** S***
Parte responsabilă civilmenteR*** A***
InculpatS***** R**** P*** A**** D**** C****** P*** A*** O**
Parte civilă Parte civilăÎn baza art.9 alin.1 lit. c) din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.35 alin.1 C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă inculpata R*** A***, administrator al SC Randu Metal Sale SRL - CUI RO 30578643, cu domiciliul in com. Izbiceni, sat Izbiceni, strada Sergent Jianu Dumitru, nr.29 jud. Olt, la pedeapsa principală de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, comisă în formă continuată. În baza art. 9 alin.1 din Legea 241/2005 rap. la art. 66 alin. 1, 2, 3 C.p. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a , b şi g Cp (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia, de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de comerciant, asociat, administrator al unei societăţi comerciale) pe o durată de 1 an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.65 al.1 C.p. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g C.p. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia, de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de comerciant, asociat, administrator al unei societăţi comerciale), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 93 alin. 1 din C.p. obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) din C.p. impune condamnatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Olt sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din C.p. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Izbiceni, jud. Olt, in activitati edilitar - gospodaresti sau Şcoala Generală Izbiceni, în activităţi de zidărie, tâmplărie, instala?ii electrice, zugrăvire, igienizare, îngrijire spaţii verzi şi activităţi de curăţenie în subsolurile localurilor şcolare (doar pe timpul vacanţei ?colare) pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alin. 2 C. p.p. raportat la art. 91 alin. 4 din C.p., pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, atragand atentia ca, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum şi în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen. În baza art. 19 şi art. 397 din C.p.p., art. 1357 şi urm. C.civ. admite in parte ac?iunea civila formulata de Statul Roman – Ministerul Finan?elor Publice - A.N.A.F.-D.G.R.F.P. Craiova, prin AJFP Olt. Obligă, în solidar, inculpata R*** A*** şi partea responsabilă civilmente SC RANDU METALE SALE, prin lichidator judiciar EXPERT COM SPRL la: - plata sumei de 68.638 lei, din care impozit pe profit în suma de 19.082 lei, prin diminuarea bazei impozabile aferente şi sumăTVA dedusă fără a avea acest drept, în suma de 49.556 lei,cu titlu de obligaţii fiscale principale şi - plata obligaţiilor fiscale accesorii, calculate conform art.119 – 120 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, din ziua imediat următoare termenului de scadenţă a debitului principal şi până la achitarea integrală a debitului principal. În baza art. 580 din C.p.p. dispune anularea următoarelor facturi, înregistrate în contabilitatea SC RANDU METAL SALE SRL, folosite de inculpată la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin.1 lit. c din Legea 241/2005, cu aplic.art.35 al.1 C.p., emise de: l. SC CONSULT SOC CENTRUM SRL: - Factura fiscală nr. 59/05.09.2012 în valoare totală de 4.985,42 lei -Factura fiscală nr.60/06.09.2012 în valoare totală de 4.692,16 lei -Factura fiscală nr.85/03.10.2012 în valoare totală de 4.836 lei -Factura fiscală nr.86/04.10.2012 în valoare de 4.836 lei -Factura fiscală nr.87/05.10.2012 în valoare totală de 4.836 lei -Factura fiscală nr.88/06.10.2012 în valoare totală de 4.836 lei -Factura fiscală nr. 89/07.10.2012 în valoare totală de 4.836 lei -Factura fiscală nr.90/08.10.2012 în valoare totală de 4.836 lei -Factura fiscală nr. 91/09.10.2012 în valoare totală de 4.836 lei -Factura fiscală nr. 92/10.10.2012 în valoare totală de 4.836 lei -Factura fiscală nr.93/11.10.2012 în valoare totală de 4.836 lei Factura fiscală nr. 94/12.10.2012 în valoare totală de 4.836 lei -Factura fiscală nr. 95/13.10.2012 în valoare totală de 4.836 lei 2. SC MIUSIL CONSTRUCT SRL : - Factura fiscală nr. 36/25.08.2012 în valoare totală de 4.985,42 lei -Factura fiscală nr. 37/26.08.2012 în valoare totală de 4.985,42 lei -Factura fiscală nr. 38/27.08.2012 în valoare totală de 4.985,42 lei -Factura fiscală nr. 39/28.08.2012 în valoare totală de 4.985,42 lei -Factura fiscală nr. 40/29.08.2012 în valoare totală de 4.985,42 lei -Factura fiscală nr. 41/30.08.2012 în valoare totală de 4.985,42 lei -Factura fiscală nr. 42/01.09.2012 în valoare totală de 4.985,42 lei -Factura fiscală nr. 43/02.09.2012 în valoare totală de 4.985,42 lei 3. SC CLASS COM IMPEX SRL, : - Factura fiscală nr. 593122/28.02.2013 în valoare totală de 4.402 lei -Factura fiscală nr. 593124/02.03.2013 în valoare totală de 3.695,20 lei -Factura fiscală nr. 593128/04.03.2013 în valoare totală de 2.356 lei 4. SC MARCOS COMIMPEX TOTAL SRL, : -Factura fiscală nr. 693309/28.03.2013 în valoare totală de 4.216 lei - Factura fiscală nr. 693310/29.03.2013 în valoare totală de 4.216 lei 5. SC MATTIAS ACTIV IMPEX SRL, CUI RO 23153631: -Factura fiscală nr. 628404/06.03.2013 în valoare totală de 4.712 lei -Factura fiscală nr. 628405/08.03.2013 în valoare totală de 4.712 lei 6. SC LIA STAR COM IMPEX SRL, : Factura fiscală nr.533205/05.05.2013 în valoare totală de 4.650 lei Factura fiscală nr.593204/27.03.2013 în valoare totală de 4.935,20 lei 7. SC PROMOTAS ADVERTISING SRL, : -Factura fiscală nr. 693457/19.03.2013 în valoare totală de 4.960 lei -Factura fiscală nr.693459/13.03.2013 în valoare totală de 3.844 lei 8. SC AGEROM GENERAL INVEST SRL, : -Factura fiscală nr.593457/02.05.2013 în valoare totală de 4.495 lei -Factura fiscală nr.593459/03.05.2013 în valoare totală de 4.495 lei 9. SC SAFIRA TRADING IMPEX SRL, (în prezent se numeşte SC TESĂTURI TEXTILE WAN SRL): -Factura fiscală nr. 777211/04.05.2013 în valoare totală de 4.650 lei 10. SC MIRING PROD IMPEX SRL, : -Factura fiscală nr. 777292/05.06.2013în valoare totală de 3.720 lei -Factura fiscală nr.777294/06.06.2013în valoare totală de 3.720 lei 11. SC ALX MAX IMPORT EXPORT SRL, -Factura fiscală nr.777260/17.10.2013 în valoare totală de 2.790 lei -Factura fiscală nr.777259/15.10.2013 în valoare totală de 4.622,72 lei 12. SC CORAL ART INVEST SRL, : -Factura fiscală nr. 777257/07.12.2013în valoare totală de 2.715,60 lei 13. SC SARA STAR SRL, -Factura fiscală nr. 628254/10.03.2013 în valoare totală de 4.712 lei 14. SC MARCO INVEST SRL, -Factura nr. 693458/04.12.2013 în valoare totală de 4.402 lei 15. SC PUR NATURAL SRL, -Factura fiscală nr. 2003746/30.05.2014 în valoare totală de 1.364 lei -Factura fiscală nr. 2003706/24.03.2014 în valoare totală de 3.348 lei 16. SC ALSIAR SRL, -Factura fiscală nr. 0281306/03.03.2014 în valoare totală de 4.774 lei -Factura fiscală nr. 0281307/04.03.2014 în valoare totală de 4.774 lei -Factura fiscală nr. 0281308/06.03.2014 în valoare totală de 4.032 lei -Factura fiscală nr. 0281309/10.03.2014 în valoare totală de 2.653,60 lei 17. SC ROCRIS 2006 SRL, -Factura fiscală nr.104309/03.06.2014 în valoare totală de 4.600,40 lei -Factura fiscală nr.104308/02.06.2014în valoare totală de 4.600,40 lei În baza art. 404 rap. la art. 249 C.p.p., totul raportat la art. 11 din Legea 241/2005 menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin Încheirea din 04.02.2019, emisă de Tribunalul Olt, in Dosar nr. 2211/104/2018, până la concurenţa sumei totale de 68.638 lei reprezentand debit principal. În baza art. 13 alin.1 din Legea 241/2005 modif., la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecatoresti, copia dispozitivului acesteia se comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. In baza art. 4 şi 5 din O.G. 39/26.08.2015 privind cazierul fiscal, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecatoresti, extras de pe dispozitivul acesteia se transmite organului fiscal competent în a cărui rază teritorailă îşi are domiciliul fiscal inculpata R*** A***. În temeiul art. 12 din Legea 241/2005 dispune ca inculpata R*** A*** să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi. În baza art. 398 din C.p.p. şi art. 274 alin. 1 din C.p.p. obligă pe inculpata R*** A*** la plata sumei de 1550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 520 lei din cursul urmăririi penale, iar suma de 900 lei cheltuieli judiciare din cursul judecăţii. In baza art. 272 alin.1 C.p.p. onorariuL avocatului din oficiu Cosmescu Elena, in suma de 260 lei, conform Delegatiei nr.2227/ 2018 rămâne in sarcina statului, urmând a fi anvansat din fondurile Ministerului Justitiei in contul Baroului Olt. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.10.2019.
Hotarare 164/2019 din 17.10.2019În temeiul dispoziţiilor art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală, stabileşte data pronunţării la data de 17.10.2019 pentru deliberare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2019Acordă termen de judecată la data de 09.10.2019 ora 09:30 pentru a se reveni cu adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Incheiere de sedinta din 04.09.2019Acordă termen de judecată la data de 04.09.2019, ora 09:30 pentru a se emite adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt
Incheiere de sedinta din 19.06.2019În baza art.68 C.p.p. rap. la art.64 alin. 3 C.p.p: Admite declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Paulică Dumitrescu, titularul completului Cprel - CPI 7 de la soluţionarea dosarului nr. 2211/104/2018* al Tribunalului Olt. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu azi, 23.05.2019, la Tribunalul Olt.
Incheiere abtinere 17 din 23.05.2019