B**** M*****
ReclamantC*** J******** D* P***** B****
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de instanţă din oficiu. Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamantul B**** M*****, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BUZĂU, ca inadmisibilă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării la Curtea de Apel Ploieşti, apelul urmând a fi depus la Tribunalul Buzău. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 02.03.2020.
Hotarare 151/2020 din 02.03.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale nr 4/29.01.2020, prin care s-a hotărât că vor fi soluţionate pe Secţia civilă, doar cauzele urgente, având ca obiect: ordin de protecţie, ordonanţă preşedinţială, adopţii si plasamente, şi având în vedere si protestul grefierilor, va amâna cauza.
Incheiere de sedinta din 03.02.2020