P**** I* M*****
InculpatÎn baza art. 342 rap. la art. 35 alin. 1 şi art. 41 Cod procedură penală constată că Judecătoria Timişoara este competentă să soluţioneze cauza. În baza art. 346 alin. (1) Cod de procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 110/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul PÎRVU MITICĂ ,trimis în judecată, în stare de libertate,pentru săvârşirea infracţiunilor de „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat”, prev. de art. 334 alin. 1 Cp, „punerea în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare” , prev. de art. 334 alin. 2 Cp şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, prev. de art. 335 alin. 1 Cp, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cp. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat, cu datele de identificare de mai sus. Cu drept de contestaţie de 3 zile de la comunicarea prezentei. Pronunţată, în camera de consiliu, astăzi, 31.10.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 31.10.2019