M******* M****
Apelant InculpatM******* A** M****
Intimat Parte civilăDOSAR NR. 22325/197/2017 D I S P U N E: În baza art. 279 Cod procedură penală, dispune înlăturarea omisiunii vădite strecurate în cuprinsul minutei şi în dispozitivul deciziei penale nr. 347/AP din 18 Aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 22325/197/2017 şi, în consecinţă după alineatul 6 se va introduce un nou alineat, având următorul conţinut: „În baza art. 275 alin.6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul M******* M****, în cuantum de 868 lei rămâne în sarcina statului”. Despre îndreptarea efectuată se face menţiune la finele actelor corectate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3.05.2019. Preşedinte, Judecător,
Incheiere indreptare eroare materiala din 03.05.2019Dosar 22325/197/2017 În numele legii Decide: Admite apelul declarat de către inculpatul M******* M**** împotriva sentinţei penale nr. 2080 din data de 20.11.2018 a Judecătoriei Braşov, pe care o desfiinţează sub aspectul întinderii obligaţiei prevăzută de art. 93 alin. 3 cod penal şi al impunerii obligaţiei prevăzută de art. 93 alin. 2 lit. d cod penal. Rejudecând în aceste limite, Reduce numărul de zile lucrătoare pe parcursul cărora inculpatul a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Săcele sau Primăriei Municipiului Braşov, judeţul Braşov, la 60 de zile. Înlătură obligaţia prevăzută de art. 93 alin. 2 lit. d cod penal instituită în sarcina inculpatului prin sentinţa apelată. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b cod penal obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. În temeiul art. 275 alin. 3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.04.2019. Preşedinte Judecător
Hotarare 347/2019 din 18.04.2019Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, în temeiul dispoziţiilor art. 391 alin.2 Cod procedură penală, amâna pronunţarea cauzei pentru data de 18.04.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.04.2019Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, în temeiul dispoziţiilor art.391 alin.1 Cod procedură penală, stabileşte termen pentru pronunţare la data de 11.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2019Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al intimatei persoane vătămate Moldovan Ana-Maria de acordare a unui termen de judecată, luând în considerare înscrisurile anexate cererii în dovedirea celor menţionate, precum şi faptul că este primul termen de judecată – în apel, o va admite şi va acorda un singur termen de judecată la data de 28.03.2019, ora,9.00.
Incheiere de sedinta din 28.02.2019