Dosar 2234/206/2019 din 04.12.2019

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2234/206/2019
Data dosar:
04.12.2019
Instanta:
Judecătoria Câmpulung Moldovenesc
Departament:
.
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C1M
  • Soluţionare

    1. Condamnă pe inculpatul Spătaru Ionel-Vasile, fiul lui Constantin şi Rodica, la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă revăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 349 alin.2 C.p.p. şi art.396 alin.10 C.p.p. În baza art. 67 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 2. Condamnă pe inculpatul Spătaru Ionel-Vasile, cu datele de stare civilă menţionate mai sus, la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 349 alin.2 C.p.p. şi art.396 alin.10 C.p.p. În baza art. 67 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 40 Cod penal, constată că infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 45/2 aprilie 2020 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă. Descontope?te pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin sentin?a penală nr. 45/2 aprilie 2020 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc ?i repune în individualitate pedepsele componente, după cum urmează: - 1200 (o mie două sute) lei amendă penală, reprezentând un număr de 120 de zile amendă a câte 10 lei pe zi, pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) CP, cu aplicarea art. 349 alin. (2), art. 374 alin. (4), art. 375 ?i art. 396 alin. (10) CPP. - 1200 (o mie două sute) lei amendă penală, reprezentând un număr de 120 de zile amendă a câte 10 lei pe zi, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare ordinii ?i lini?tii publice prevăzută de art. 371 CP, cu aplicarea art. 349 alin. (2), art. 374 alin. (4), art. 375 ?i art. 396 alin. (10) CPP. În conformitate cu art. 39 alin (1) lit. e) din Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 (nouă) luni închisoare la care adaugă sporul de o treime din pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare (anume 3 luni), rezultând pedeapsa de 12 (douăsprezece) luni închisoare la care se adaugă pedeapsa rezultantă a amenzii de 1600 lei (reprezentând 160 zile amendă a câte 10 lei pe zi). În raport cu art. 45 alin. (3) lit. a) şi (5) din Cod penal, Aplică inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării, pe o durată de 1 an a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, a interzicerii exercitării, cu titlu de pedeapsă accesorie, a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei închisorii de 12 (douăsprezece) luni sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b Cod penal impune ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului Spătaru Ionel-Vasile cu privire la dispoziţiile art. 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului Spătaru Ionel-Vasile că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului Spătaru Ionel-Vasile asupra prev. art. 63 Cod penal, referitoare la cazurile înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din 29 iulie 2020.

    Hotarare 88/2020 din 29.07.2020
  • Sedinta din data de 22.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C1M
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29 iulie 2020. Pronun?ată în şedinţa publică din 22 iulie 2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.07.2020
  • Sedinta din data de 10.06.2020 la ora 09:00

    Complet: C1M
  • Amână cauza

    la 22 iulie 2020, pentru a se depune la dosar soluţia din dosarul nr. 1511/206/2018 al acestei instan?e.

    Incheiere de sedinta din 10.06.2020
  • Sedinta din data de 06.05.2020 la ora 09:00

    Complet: C1M
  • Termen intermediar

    suspendat de drept pe durata stării de urgen?ă, în temeiul art. 64 alin. 5 din Decretul Preşedintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea instituirii stării de urgenţă, fără efectuarea vreunui act de procedură

  • Sedinta din data de 18.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C1M
  • Termen preschimbat

    termen preschimbat

  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C1M
  • Termen intermediar

    Conform art. 353 alin. 10 Cod procedură penală ?i având în vedere Hotărârea nr. 191 din 10 martie 2020 a Sec?iei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii ?i Decizia nr. 7 din 12 martie 2020 a Pre?edintelui Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc: - preschimbă termenul de judecată din data de 18 martie 2020, în data de 6 mai 2020; - se vor cita păr?ile ?i participan?ii pentru nou termen fixat, împreună cu o copie a prezentei rezolu?ii.

    Incheiere de sedinta din 12.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD