B**** I**
Apelant InculpatAdmite apelul formulat de Parchetul de p lângă Judecătoria Zărneşti împotriva sentinţei penale nr. 319/7.12.2018 pronunţate de Judecătoria Zărneşti în dosarul penal nr. 2238/338/2018 pe care o desfiinţează în ceea ce priveşte modul de soluţionare a acţiunii penale a procesului penal. Rejudecând în aceste limite: În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul B**** I** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (faptă din 6.05.2018). În baza art. 67 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin.1 lit. i) din Codul penal, respectiv dreptul de a conduce vehicule care necesită deţinerea unui permis de conducere pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 65 Cod penal rap la art. 67 alin. 1 din Codul penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin.1 lit. i) din Codul penal, respectiv dreptul de a conduce vehicule care necesită deţinerea unui permis de conducere. În baza art. 91 al 1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an închisoare pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 al 1 Cod penal. În baza art. 93 al 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul Dedu Cătălin Constantin trebuie sa se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov la datele fixate de respectivul serviciu. - Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa. - Să anunţe în prealabil serviciului indicat orice schimbare de locuinţa si orice deplasare care depăşeşte 5 zile . - Să comunice schimbarea locului de muncă. - Să comunice Serviciului de Probaţiune Braşov informaţii şi documente de natura a putea fi verificate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 93 al 2 lit. b Cod penal impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii comunitare. În baza art. 93 al 3 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul B**** I** trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile şi stabileşte că instituţiile din comunitate în care inculpatul poate presta muncă sunt: Primăria Com. Fundata şi şi Primăria Or. Râşnov. În baza art. 404 al 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului B**** I** asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul B**** I** împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul B**** I** să plătească statului suma de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare în apel. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.02.2019. DECIZIA PENALĂ NR. 143/Ap/21.02.2019
Hotarare 143/2019 din 21.02.2019Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare şi pentru a da posibilitatea de a se depune concluzii scrise la dosarul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 391 Cod procedură penală, amână pronunţarea cauzei pentru data de 21 februarie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.02.2019