D***** G***** D**** l* C************ C******* D****
ReclamantD***** I*** F*** F**** L*****
PârâtD***** I***
PârâtS***** R***** P*** M********* F********* P******
PârâtU** Z******** P*** P*****
PârâtAdmite excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu. Respinge cererea formulată de reclamantul Dobrin George Dănuţ ca fiind lipsită de interes. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Zimnicea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.11.2020.
Hotarare 510/2020 din 25.11.2020Alte cauze.
Incheiere de sedinta din 30.09.2020Repune cauza pe rol. Acordă termen la data de 30.09.2020, pentru când se vor cita părţile, urmând a fi pusă în discuţia părţilor cererea formulată de reclamant privind introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a U** Z******** P*** P*****, în calitate de pârâţi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30.07.2020.
Incheiere de sedinta din 30.07.2020Amână pronunţarea la data de 30.07.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.07.2020amână cauza pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 27.05.2020Termen preschimbat
Incheiere de sedinta din 25.03.2020Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată acordat în prezenta cauză la data de 25.03.2020. Stabileşte un nou termen de judecată la data de 03.06.2020, Complet 1, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020