G**** S**** V*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 44 alin. 1 C.p., condamnă pe inculpatul G**** S**** V*****, fiul lui ..şi .., născut la data de .., în comuna Călineşti, judeţul Argeş, domiciliat în comuna Călineşti, sat Valea Corbului, nr. 42, jud. Argeş, CNP .., cetăţean român, studii 10 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, cu antecedente penale, la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală sus-menţionată, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin.1 lit. a, b şi i C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa principală sus-menţionată, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. În baza art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 raportat la art. 83 alin. 1 C.p. de la 1969, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 207/30.06.2016 a Judecătoriei Topoloveni în dosarul nr. 1173/828/2015, definitivă prin decizia nr. 1122/27.10.2016 a Curţii de Apel Piteşti, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa de 10 luni închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare, în condiţiile art. 60 C.p.. În baza art. 45 alin. 1 C.p., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 45 alin. 5 C.p., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 600 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.12.2020.
Hotarare 184/2020 din 02.12.2020Amână pronunţarea la data de 02.12.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.11.2020Amână pronunţarea la data de 25.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2020Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 18.11.2020. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.11.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020Se emite adresă către Postul de Poliţie Călineşti, în sensul celor de mai sus. Emite un mandat de aducere pentru martorul Lunescu Florin Gigi, la adresa menţionată în conţinutul actului de sesizare, conform art. 265 C.p.p., în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la 11.11.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.09.2020.
Incheiere de sedinta din 18.09.2020Încuviinţează solicitarea reprezentantului parchetului privind reţinerea dispoziţiilor art. 44 C.p. referitoare la pluralitatea intermediară. Dispune din oficiu suplimentarea probatoriului cu înscrisuri din partea Biroului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Topoloveni şi Serviciul de Probaţiune Argeş Se emite adresă către Serviciul de Probaţiune Argeş, în sensul celor de mai sus. Dispune întocmirea unui referat de către Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Topoloveni, în sensul aspectelor invocate din oficiu. Se citează martorul Lunescu Florin Gigi, la adresa menţionată în conţinutul actului de sesizare, conform art. 265 C.p.p., în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la 18.09.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.06.2020.
Incheiere de sedinta din 26.06.2020Constată intervenită suspendarea de drept a judecării cauzei pe toată perioada stării de urgenţă, potrivit art.43 din Decretul nr.195 din data de 16.03.2020. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.03.2020.
Incheiere de sedinta din 20.03.2020Dispune readministrarea probatoriului efectuat în cursul urmăririi penale, respectiv declaraţia martorului Lunescu Florin Gigi şi a inculpatului G**** S**** V*****, în temeiul art.374 alin.10 C.p.p. Dispune citarea inculpatului cu mandat de aducere, conform art.364 alin.5 C.p.p. Se citează martorul Lunescu Florin Gigi, la adresa menţionată în conţinutul actului de sesizare, conform art. 257 C.p.p., în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la 20.03.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.02.2020.
Incheiere de sedinta din 07.02.2020Dispune citarea inculpatului cu mandat de aducere, conform art.364 alin.5 C.p.p. Amână judecarea cauzei la 07.02.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 13.12.2019