U** - O***** S******
ReclamantA******** V********** Ş* P********* S******* P***** D******* T***
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul U** - O***** S******, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Poiana Dealului Tauţ, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 11.101 lei, reprezentând tarif de gestionare datorat pentru perioada 2011-2015. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 11.101 lei reprezentând tarif de gestionare şi penalităţi de întârziere până la data de 14.06.2015, precum şi penalităţi de întârziere de 0,12% de la data de15.06.2015 şi până la plata efectivă a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă cheltuielilor de judecată în sumă de 1.250 lei, reprezentând onorariu avocat. Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Ineu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 18.09.2019.
Hotarare 568/2019 din 18.09.2019pentru ca pârâta să depună la dosarsă depună la dosar contractul de gestionare nr. 190/25.08.2011, sub sancţiunea unei amenzi, conform art. 187 Cod procedură civilă, emite adresă la Ministerul Mediului şi Pădurilor, cu menţiunea de a depune la dosar contractul de gestionare nr. 190/25.08.2011 T.18.09.2019
Incheiere de sedinta din 26.06.2019reclamanta să depună dovada privind dreptul de proprietate asupra terenurilor cu privire la care s-a calculat tariful de gestionare şi contractul de gestionare, sub sancţiunea suspendării cauzei conform prev. art. 242 Cod procedură civilă, T.26.06.2019
Incheiere de sedinta din 05.06.2019Preschimbat termen la 05.06.2019
Rezolutie din 29.05.2019T.05.06.2019
Incheiere de sedinta din 06.05.2019reclamanta să depună dovada cu privire la dreptul de proprietate şi contractul de gestionare, citarea pârâtei cu menţiunea de a depune la dosar contractul de gestionare, T.29.05.2019
Incheiere de sedinta din 24.04.2019Admite cererea de amânare formulată de avocat Teodora Ardelean pentru reclamanta UAT oraşul Sîntana, T.24.04.2019
Incheiere de sedinta din 03.04.2019