M***** T*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul M***** T*****, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 91 C. penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Vaslui. În baza art. 93 alin. 3 C. penal, pe parcursul termenului de supraveghere, obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la S.C. Goscom S.A. Hu?i/S.C. Ecosalubrizare Prest S.R.L. Hu?i, jud. Vaslui, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 94 alin. 1 C. penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. În baza art. 94 alin. 2 C. penal supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 3 C. pen. se face de Serviciului de Probaţiune Vaslui. În baza art. 404 alin. 2 C. pr. penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. La data rămânerii definitive a prezentei sentin?e, o copie de pe dispozitiv va fi comunicată către I.P.J. Vaslui – Serviciul Rutier. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 500 de lei în cursul urmăririi penale ?i 300 de lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2020.
Hotarare 250/2020 din 19.11.2020Amână pronuntarea la 19.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2020Admite proba cu acte în circumstan?iere solicitată de inculpatul, acordă termen în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 24.09.2020Acordă termen în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere, precum si prin afisare la usa instantei.
Incheiere de sedinta din 04.06.2020Constată suspendată de drept solutionarea prezentei cauze, faţă de disp. art. 43 alin. (2) din Anexa 1- Capitolul V a Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, raportat la art. 1 lit. A pct. II din Hotărârea nr. 9 din 19 martie 2020 a Colegiului de Conducere a Curtii de Apel Iasi, până la data de 14.04.2020. Prelungirea termenului de suspendare, conform Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 publicat în Monitorul Oficiul nr. 311 din 14.04.2020, de la data de 15 aprilie 2020 la data de 14 mai 2020. Repune cauza pe rol, stabile?te termen de judecată la 04.06.2020, pentru când se va cita inculpatul.
Acordă termen în vederea verificării în baza de date DEPABD a adresei de domiciliu a inculpatului, în vederea citării.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020