Dosar 22558/211/2019 din 01.10.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 22558/211/2019
Data dosar:
01.10.2019
Instanta:
Judecătoria Cluj-Napoca
Departament:
Civil
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.01.2020 la ora 8:00

    Complet: Complet C28-NCPC
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de către reclamanta SC R. SRL societatea aflată în faliment prin lichidator judiciar B.D.C. în contradictoriu cu SC V.I. SRL. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 538,76 lei reprezentând contravaloare facturi. Respinge ca fiind neîntemeiat capătul de cerere referitor la plata penalităţilor contractuale de întârziere de 1%/zi de întârziere. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi introdusă, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Cluj Napoca. Pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 31.01.2020.

    Hotarare 352/2020 din 31.01.2020
  • Sedinta din data de 16.01.2020 la ora 8:30

    Complet: Complet C28-NCPC
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei pentru data de 31.01.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2020
  • Sedinta din data de 05.12.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet C28-NCPC
  • Amână cauza

    În vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtei.

    Incheiere de sedinta din 05.12.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD