R****** S***
ReclamantD***** C**** L******
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta RCS & RDS S.A, in contradictoriu cu pârâtul D.C. L., şi în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 333,30 lei cu titlu de debit principal restant reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în baza contractului de furnizare servicii nr. 8649081114/26.09.2013 şi a actului adiţional aferent, suma la care se vor adauga penalităţi contractuale de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu cea de a zecea zi a lunii următoare şi până la data achitării integrale a debitului principal. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 75 lei cu titlu de despagubiri, respectiv suma de 490,88 lei cu titlu de contravaloare echipamente predate. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată azi, 16.01.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu380/2020 din 16.01.2020Pentru recomunicarea actiunii.
Incheiere de sedinta din 28.11.2019