S******* D******
ApelantS* U******** B*** S*
IntimatAdmite apelul formulat de apelanta Scorţanu Daniela împotriva sentinţei civile nr. 10300/01.10.2019 pronunţată de Judecătoria Iasi, pe care o schimbă în tot. Admite contestaţia la executare formulată de contestatoarea Scorţanu Daniela în contradictoriu cu intimata S* U******** B*** S* (fostă UNICREDIT Ţiriac Bank SA. Anulează adresele de înfiinţare a popririi nr. 2358/2013 din data de 24.07.2018 şi adresa nr. 2358/2013 din data de 27.07.2018 emise în dosarul de executare nr. 2358/2013 al BEJ Asociaţi Dominte şi Asociaţii. În temeiul disp. Art. 45 (1) lit f din O.U.G. nr. 80/2013 dispune restituirea către contestatoarea - apelantă Scorţanu Daniela a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei achitată cu chitanţa seria 95060/2018 Nr. 0231363 din 04.09.2018, respectiv a taxei judiciare de timbru în cuantum de 500 lei achitată cu chitanţa Seria 95060/2019 Nr. 0288062 din 12.12.2019. Definitivă Pronun?ată azi, 03.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2048/2020 din 03.11.2020Amână pronunţarea pentru data de 03.11.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2020Amână pronunţarea pentru data de 27.10.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2020Amână cauza şi acordă termen la data de 13.10.2020, ora 09:00, instanţa urmând a se pronunţa prin încheiere cu privire la nulitatea raportului de expertiză întocmit, precum şi cu privire la solicitarea de efectuare a unei noi expertize.
Incheiere de sedinta din 15.09.2020Amână cauza şi acordă termen la data de 15.09.2020, ora 09:00, pentru a se comunica precizările depuse pentru acest termen.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020În temeiul disp. art. 400 NCPCiv repune cauza pe rol şi acordă termen la data de 23.06.2020 cu citarea părţilor, intimata cu menţiunea de a depune la dosar precizări prin care să indice temeiul de drept în baza căruia a calculat penalităţile de întârziere, modul de calcul detaliat al acestora(inclusiv formula de calcul şi debitul la care au fost aplicate), perioada de când au fost calculate pe parcursul întregii executări silite. Definitivă. Pronun?ată azi, 02.06.2020, conform art. 396 alin 2 CPCiv şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere de sedinta din 02.06.2020Amână pronun?area la data de 02.06.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.05.2020Din oficiu, în temeiul art. 230 Cod procedură civilă, preschimbă termenul de judecată din data de 31.03.2020 la data de 26.05.2020, cu citarea de îndată a tuturor păr?ilor cu men?iunile dispuse pentru termenul acordat, precum ?i cu men?iunea preschimbării termenului de judecată ca urmare a măsurilor de protejare a popula?iei împotriva răspândirii noului Coronavirus dispuse la nivel na?ional. Dată în Camera de Consiliu, astăzi, 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020