K***** I***** I********** R* S*
ReclamantM****** R***** M****
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâtul să plătească către reclamantului suma de 509,19 lei reprezentând debit principal – contravaloarea serviciilor prestate, rest de plată pentru terminalele achiziţionate cu plata preţului în rate în valoare de 150,24 lei şi despăgubiri în cuantum de 1218 lei. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea de penalităţi de întârziere. Obligă pârâtul la plata către creditoare a sumei de 40 lei reprezentând taxă judiciară de timbru . Executorie de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Constanţa. Pronun?ată în ?edin?ă publică astăzi, 21.10.2020.
Hotarare 8938/2020 din 21.10.2020Amână pronunţarea la data de 21.10.2020. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2020CA URMARE A DESFIINTARII COMPLETULUI C6.
În baza art. 242 alin.1 C. proc. civ. suspendă judecarea cauzei formulata de reclamanta **** în contradictoriu cu pârâtul **** pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina sa. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.03.2020.
Incheiere suspendare din 04.03.2020pentru a se depune înscrisuri şi precizări
Incheiere de sedinta din 12.12.2019