D**** L*****
InculpatS* K******* R******
Parte vătămatăROMÂNIA JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA – SECŢIA PENALĂ DOSAR NR. 22775/211/2019 Operator de date cu caracter personal nr. 3185 PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DISPUNE: În temeiul art. 396 alin. (2), (10) din C.p.p., Condamnă pe inculpatul D**** L*****, la pedeapsa de 6 (sase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt , prev. de art. 228 alin. (1) din C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C.p. În baza art. 41 alin. (1) din C.p., Constată că infracţiunea de furt pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta sentinţă se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de condamnarea la pedeapsa de în raport de condamnarea la pedeapsa de 8 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 453/20.05.2014 a Tribunalului Cluj din executarea căreia a fost liberat condi?ionat în data de 14.06.2017, cu un rest rămas neexecutat de 813 zile, fapta pedinte fiind comisă in termenul liberării condiţionate. In temeiul art 104 alin 2. C. penal revocă beneficiul liberării conditionate din executarea pedepsei de 8 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 453/20.05.2014 a Tribunalului Cluj din executarea căreia a fost liberat condi?ionat în data de 14.06.2017, cu un rest rămas neexecutat de 813 zile, rest recalculat dee 525 zile de inchisoare oprin aplicarea deciziei ICCJ nr. 7/2018 referitor la art 55 indice 1 alin 1 din legea nr 254/2013 Constată că infracţiunea pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin SP nr. 2565/2018 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin DP nr. 1354/20.11.2018 a Curţii de Apel Cluj, prin SP nr. 90/2019 a Judecătoriei Turda, definitivă prin DP nr. 1173/A/21.05.2019 a Curţii de Apel Cluj, respectiv prin SP nr. 217/2019 a Judecătoriei Turda, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 22.05.2019, şi au fost săvârşite în stare de concurs real, prev. de art. 38 alin. 1 C.pen.(pedepse contopite prin sentinţa penală nr.1436/2019 a Judecătoriei Bistriţa def. prin necontestare la 01.10.2019 Constată că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin SP nr. 2565/2018 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin DP nr. 1354/20.11.2018 a Curţii de Apel Cluj, prin SP nr. 90/2019 a Judecătoriei Turda, definitivă prin DP nr. 1173/A/21.05.2019 a Curţii de Apel Cluj, respectiv prin SP nr. 217/2019 a Judecătoriei Turda, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 22.05.2019,precum şi infracţiunea din prezentul dosar au fost săvârşite în termenul de supraveghere a liberării condiţionate din executarea pedepsei de 8 ani închisoare stabilită prin SP nr. 453/2014 a Tribunalului Cluj, definitivă prin DP nr. 485/19.08.2014 a Curţii de Apel Cluj. Menţine revocarea beneficiului liberării condiţionate din executarea pedepsei de 8 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin SP nr. 453/2014 a Tribunalului Cluj, revocare dispusă prin SP nr. 2565/2018 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin DP nr. 1354/20.11.2018 a Curţii de Apel Cluj, revocare menţinută şi prin sentinţa penală nr.1436/2019 a Judecătoriei Bistriţa def. prin necontestare la 01.10.2019 dar şi dispoziţia de executare a restului rămas neexecutat de 525 zile închisoare ( recalculat prin aplicarea Deciziei ICCJ nr.7/2018 referitor la aplicarea art. 55 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 254/2013). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani 10 luni şi 525 zile închisoare aplicată prin SP nr.1436 din 2019 a Judecătoriei Bistriţa def. prin necontestare la 01.10.2019(sentinţă de contopire a pedepselor aplicate prin s.p.nr 90/2019 a Judecătoriei Turda, definitivă prin DP nr. 1173/A/21.05.2019 a Curţii de Apel Cluj, prin SP nr. 217/2019 a Judecătoriei Turda, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 22.05.2019 si prin SP nr. 2565/2018 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin DP nr. 1354/20.11.2018 a Curţii de Apel Cluj) şi repune pedepsele componente în individualitatea lor, respectiv: -1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. art. 228 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) C.pen; -2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. art. 228 alin. (1) din C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) C.pen; -525 zile închisoare reprezentând restul rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin SP nr. 453/2014 a Tribunalului Cluj, urmare a revocării beneficiului liberării condiţionate(s.p. nr 90/2019 a Judecătoriei Turda, definitivă prin DP nr. 1173/A/21.05.2019 a Curţii de Apel Cluj); 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. art. 228 alin. (1), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen., pe lângă care s-a dispus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 2 ani, dar şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen.; -6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. art. 228 alin. (1), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen., pe lângă care s-a dispus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 2 ani, dar şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen.; -6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. art. 228 alin. (1), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen., pe lângă care s-a dispus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 2 ani, dar şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen.; -6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. art. 228 alin. (1), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen., pe lângă care s-a dispus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 2 ani, dar şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen.; - 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. art. 228 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen. aplicată prin SP nr. 2565/2018 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin DP nr. 1354/20.11.2018 a Curţii de Apel Cluj ; -525 zile închisoare reprezentând restul rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin SP nr. 453/2014 a Tribunalului Cluj, urmare a revocării beneficiului liberării condiţionate( SP nr. 217/2019 a Judecătoriei Turda, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 22.05.2019), 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. art. 228 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen.; -525 zile închisoare reprezentând restul rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin SP nr. 453/2014 a Tribunalului Cluj, urmare a revocării beneficiului liberării condiţionate(SP nr. 2565/2018 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin DP nr. 1354/20.11.2018 a Curţii de Apel Clu). În baza art. 39 alin.1 lit. b C.pen., contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta hotarăre cu pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, prin sentinţele anterior menţionate, stabileşte pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni la care adaugă sporul fix şi obligatoriu reprezentând 1/3 din restul pedepselor, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa o pedeapsă rezultantă provizorie de 4 ani închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 104 alin. 2 rap. la art. 43 alin. 1 C.pen, adaugă la pedeapsa rezultantă parţială de 4 ani închisoare, 525 zile închisoare reprezentând restul rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin SP nr. 453/2014 a Tribunalului Cluj, inculpatul urmând a executa, în final, pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 525 zile închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a) C.p., aplică inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă finală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen., aplică inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă finală, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art. 65 alin. 3 C.pen. În baza art.72 C.pen., deduce din pedeapsa rezultantă aplicată: - durata reţinerii de 24 ore din perioada 19.03.2018-20.03.2018; - durata reţinerii de 24 ore din perioada 07.06.2018-08.06.2018; - durata reţinerii de 24 ore din perioada 04.10.2018-05.10.2018; - durata reţinerii de 24 ore din data de 22.02.2018 ora 19.10 până în data de 23.02.2018 ora 19.10 dispusă prin ordonan?a din data de 22.02.2018 de către organul de cercetare penală îmn prezentul dosar,- perioadele executate în penitenciar de inculpat în temeiul mandatelor de executare emise pe baza SP nr. 2565/2018 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin DP nr. 1354/20.11.2018 a Curţii de Apel Cluj, a SP nr. 90/2019 a Judecătoriei Turda, definitivă prin DP nr. 1173/A/21.05.2019 a Curţii de Apel Cluj, respectiv a SP nr. 217/2019 a Judecătoriei Turda, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 22.05.2019. Menţine toate dispoziţiile ce nu sunt contrare prezentei hotărâri, din cuprinsul SP nr. 2565/2018 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin DP nr. 1354/20.11.2018 a Curţii de Apel Cluj, a SP nr. 90/2019 a Judecătoriei Turda, definitivă prin DP nr. 1173/A/21.05.2019 a Curţii de Apel Cluj, respectiv a SP nr. 217/2019 a Judecătoriei Turda, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 22.05.2019. În baza art. 555 din C.pr.pen., anulează toate mandatele emise în baza sentinţelor anterior menţionate şi dispune emiterea unui nou mandat de executare corespunzător prezentei hotărâri., inclusiv emis în baza sentinţei nr 1436/2019 a Judecătoriei Bistriţa. Latura civilă În temeiul art. 397 alin. (1) din C.p.p., constata că bunurile sustrase au fost restituite persoanei vătămate, persoana vătămată SC KAUFLAND Romania SCS nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Cheltuieli judiciare şi alte dispoziţii În baza art. 398 ?i art. 274 alin. (1) din C.p.p., obliga pe inculpa? la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum total de 250 lei (suma de 50 lei aferentă fazei de urmărire penală şi restul vizând camera preliminară şi judecata). Onorariul avocatului din oficiu desemnat în cursul judecă?ii ?i al camerei preliminare (av.Moldovan Teodora Elena 1495 lei) se avansează din fondurile Ministerului Justi?iei ?i rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, pentru procuror, inculpaţi şi partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 05.02.2020. PRESEDINTE Aneta Beatrice Birău
Hotarare 82/2020 din 05.02.2020